Coming back.

E greu sa scrii despre viata de camin cand a fost inlocuita pentru aproape 4 luni de viata de apartament. Asa ca voi impartasi cateva din experientele mele in locul unde am stat vara aceasta, cu inca 4 colege.

Locatia se numea 24 Shafter Street in Wilmington, Vermont. Un orasel mic, in care daca mergeai pe strada si intrebai pe oricine unde stau fetele din Romania, stia sa iti dea adresa exacta. Asta nu pentru ca am fi dat multe (subliniez "multe") party-uri, ci doar asa, ca eram noi mai...aliens.

Apartamentul nostru avea 2 camere, o bucatarie mare, complet utilata si 2 bai. M-am simtit ca acasa, mai ales ca aveam si cuptor unde puteam face prajituri cand voiam. In bucatarie era o masa mare, cu 5 scaune confortabile, pe care puteai sta in pozitia cea mai comoda in care se poate sta dimineata la micul dejun - cu un picior sub masa si cu unul pe scaun sau sub tine. Un frigider imens abia tinea saracul toata mancarea pe care o aveam (si toate sticlele ;)) ) pe rafturi, ca in cele din urma, unul a cedat :D Ce sa mai zic de sticla de ulei de masline pe care am depozitat-o (accidental!) sub aragaz... In fine, nu se putea ca eu sa nu fac ceva mai deosebit :D

Partea mea preferata din apartament era livingul. In dupa-amiezile libere ma cufundam in canapeaua moale si ma uitam pe geam sau vizionam un film, mai mancam din inghetata cea mai buna din lume ( mint chocolate and brownies) sau imi mai zbura gandul catre casa...

Viata mult diferita de cea de camin. Fara explicatii, fara buletine la intrare, fara usi trantite, fara fum de tigara pe hol si mai ales fara mizerie de nedescris la baie si bucatarie. Dar na, s-a terminat, ca doar all good things come to an end. Acum ne-am intors in camera noastra micuta si draguta (mai draguta decat anul trecut) si incepem sa ne obisnuim din nou cu ea. E chiar bine. Mai greu cu somnul, ca daca apucam sa tragem draperiile in timpul zilei, n-avem scapare de la un somn de 2-3 ore. Dar...noi sa fim sanatosi :D

E viata dulce de camin!

Sindromul "Triple S"

Stiu, stiu, sa-mi fie rusine ca nu am mai scris de mult. Nici nu am sa ofer vreo scuza pentru ca nu am una plauzibila. Dar here I am, gata sa va mai impartasesc ceva simtaminte din dulcea viata de camin.

Stim cu totii ca pretuim mai mult un lucru mai mult atunci cand suntem pe cale de a-l pierde sau cand il pierdem de-a binelea. Ei bine, asa patesc si eu acum (nu 100%, dar oricum un procent destul de semnificativ). Mai am o saptamana de stat in camin. O saptamana din anul I, bineinteles. Pentru ca in octombrie, cand am sa ma intorc, voi veni cu toata convingerea inapoi aici. Mai ales ca vara asta caminul nostru batran si obosit va intra in reparatie totala (era si cazul sa vina si randul lui, avand in vedere ca a ramas singurul din Hasdeu nerenovat). Asa ca in toamna, cand copacii o sa isi dezbrace hainele colorate, caminul nr 3 va straluci de curatenie si ne va astepta cu portile deschise, cu parchet laminat, usi care izoleaza fonic, cabine de dus si cine stie ce surprize vom mai avea... :D

Ceea ce m-a determinat sa mai imbogatesc blogul cu un articol a fost un moment de care am avut parte in bucatarie :-j Mi-am dat seama ca tocmai mai folosesc inca 2 oua pentru cina, pe langa alte 2 folosite pentru micul dejun :| Deci practic am mancat 4 oua astazi, ceea ce bineinteles nu e deloc bine. Ar fi trebuit 1, maxim 2, fiindca ouale ridica colesterolul. Sincer, ma simt cam vinovata si parca mai bolnava ( :)) ) dar nu am avut ce sa fac. Sunt studenta, sunt in sesiune si stau in camin, la 350 de km de casa si, implicit, de bucataria mamei. Aaa si de portofelul ei, de asemenea :D Si adevarul gol golut e ca prefer sa-mi tin banii in buzunar ca sa pot iesi in seara asta la o narghilea si un Jager, 2,3.... :D decat sa ii dau pe mancare. Chiar daca maine voi fi fortata de imprejurari sa cheltui totusi niste bani si pe chestia asta, n-o sa fie big deal. Norocul meu foaaaarte mare este ca ai mei nu ma refuza niciodata  cand le cer ajutorul :) (asta pentru ca nu o fac prea des, poate :P )
In fine, ideea e ca "student" e sinonim uneori cu "sarac", mai ales cand intervine si pretiosul termen "sesiune". Dar imi sustin in continuare parerea ca cine nu e afectat in viata lui de sindromul "Triple S" nu traieste cu adevarat. Asta e, o viata mai dulce decat la camin nu ai sa gasesti :D 

Clujul.

Suna ceasul. In timpul saptamanii suna la ore diferite, in weekend nu suna deloc (doar daca uit sa dezactivez alarma). Ochii mei incearca sa isi dezlipeasca genele pline de lipici cu vise. Din adancul lumii paralele ma desprind usor, usor si pasesc in realitate. Prima miscare pe care o fac in fiecare dimineata este sa ma uit pe geam. Da, si azi este soare. Ce bine, inseamna ca imi pot continua viata.Dupa ce termin pregatirea de dimineata, ies pe usa si ma opresc la oglinda. Fata din ea imi zambeste, deci totul e perfect. Merg mai departe, gata de intalnirea cea mai draga mie : cu natura.
Hasdeul dimineata miroase ca padurea de acasa. Au avut inspiratie buna cei care au proiectat caminele in zona asta :D  Si cum spuneam mai sus, ca dupa vis vine realitatea, iesind pe Babes, ma intampina multitudinea de masini conduse cu pasiune de cei mai grabiti soferi ever. Se mai ciocnesc, se mai injura...dar na, asta e, life goes on. La capatul strazii se afla florile proaspete asezate cu grija in buchete colorate si parfumate. Se compenseaza :) Imi continui drumul pe Napoca, incarcata si ea de tot felul de marci auto, dar si de cafenele, fast-food-uri si restaurante. Arunc o privire in vitrina aceea sa vad ce tinuta faina, dar exagerat de scumpa, este pe ziua de azi si ma intreb de ce investim mai mult in aspectul exterior intotdeauna.
  Si totusi ei, oamenii de pe strada, ei ma fascineaza. Suntem atat de diferiti, atat de visatori si totusi atat de realisti, atat de plini de iubire cat si de ura si invidie. Romani, maghiari, arabi, francezi, englezi, germani, copii si adulti, batrani si tineri, conservatori si nonconformisti, indragostiti sau singuratici, "toti suntem o apa si un pamant".
Clujul are o frumusete aparte dimineata. Pe chipul tuturor se citeste graba, dar in ochii fiecaruia straluceste speranta ca azi va fi mai bine. Si, dupa cum obisnuiesc sa cred, speranta nu moare ultima, ea nu moare niciodata. Asa ca in fiecare zi lumea devine mai buna prin simplul fapt ca spera. Da, e minunat.
Inaintez pe drumul meu pana ajung pe pietonala, prin Piata Muzeului. Zona asta poarta izul Clujului de altadata, e plina de istorie. Pe dumul pe care calc eu probabil au trecut domnite cu umbrele de dantela alaturi de domni cu joben....
Dar artistii, ei fac toata atmosfera din ziua de azi. Ii recunosc dintr-o mie, dupa privire, dupa imbracaminte, dupa chip. Ei sunt oamenii mei preferati, pe care ii admir cel mai mult, pe care cred ca ii si invidiez cel mai mult. Sunt cei mai privilegiati ca isi pot exprima sentimentele prin intermediul artei lor, intr-un mod cu totul original, fara sa le pese prea mult daca o sa inteleaga cineva. Ceea ce simt e acolo, pe panza, pe portativ, in fotografie, pe foaie, in lemn, peste tot. Eu, in nestiinta mea, cred ca arta e reprezentarea exacta si totala a sentimentelor. Fascinant e faptul ca fiecare personalitate isi exprima sentimentele in felul sau si daca o fac bine, se nasc astfel noi si noi tipuri de arte. Ce mi-ar placea sa fiu inconjurata numai de artisti, sa fiu eu insami o artista. Dar noi ne complicam degeaba viata fata de ei, artistii innascuti. Ei sunt liberi. Si vor fi mereu.
Imi fac loc printre porumbei si ies din nou la realitate, in intersectia vesnic aglomerata, nu inainte totusi sa ascult primele acorduri ale vreunei viori sau ale vreunui pian ce se aud din clasele liceului de muzica. Ce arhitectura impozanta, ce pacat ca prea putini o observa... Ce frumos curge Somesul, ce frumos straluceste crucea de pe Cetatuie in soare, ce frumos e gestul fetitei de nici 10 ani care a scos sandwich-ul din ghiozdan si i l-a dat cainelui ce statea batran si singur pe marginea durmului...
Ce frumosi suntem toti si ce pacat ca  nu ne dam seama...

My time of the year.

A venit primavara. In sfarsit. Toata lumea o astepta, e destul sa privesti in jurul tau ca sa vezi asta : se poarta haine subtiri (chiar daca nu e totdeauna asa cald), se merge pe bicicleta, pe role, se face jogging, se zambeste... Da, asta e o particularitate a primaverii, numai ea poate aduce zambetul pe buzele tuturor oamenilor intr-o singura zi si, mai ales, sa-l mentina acolo pentru mult timp. Si cum sa nu zambesti cand toate in jurul tau iti zambesc? Soarele, cerul, copacii, florile, pasarile. Chiar si aerul capata o mireasma aparte. Ce sa mai vorbim despre omniprezentul VERDE, care iti da pur si simplu viata pe care ALBUL ti-a inghetat-o. Renastem cu totii, portile ni se deschid. Portile catre viata pe care ne-o dorim o vesnica primavara, catre prietenie, catre iubire.
Mereu astept cu sufletul la gura primavara. E ceva ce imi umple inima de bucurie, ochii de sclipiri de argint, imi asterne un zambet vesnic pe buze si imi da buna-dispozitie : razele calde ale soarelui primavaratic ma insotesc de dimineata pana seara... :X Sunt 6 luni de cand astept aceasta perioada, de cand stau in "intuneric", de cand n-am mai fost atat de fericita. Da, sunt fericita! Vremea asta imi da o stare de fericire cel putin egala cu cea pe care mi-o da iubirea : confort, ocrotire, intelegere. Pot sa respir aerul curat pana in strafundul pieptului, pot face plimbari, pot merge prin padure, pot culege flori, pot face jogging, pot face poze cu lumina naturala, care sa iasa superbe fara prea mult efort, pot purta haine lejere, tenishi (:X), ochelari de soare B-) :X Soarele e principala mea sursa de buna dispozitie si faptul ca in sfarsit imi pot clati ochii cu albastrul pur al cerului, ascultand ciripitul timid al pasarelelor si simtind adierea suava a vantului prin parul meu...e o bucurie fara hotar pentru mine. Natura mea pretioasa revine incet incet la viata ei atat de plina de daruire neconditionata. Pe usa care o deschide intra totodata si un optimism fara margini, ideile originale, planurile de viitor. E ca si cum mi s-a deschis un orizont larg, luminos, promitator, minunat. E primavara si de acum incep sa traiesc in adevaratul sens al cuvantului! :x

Impresii, dor.

E timpul sa mai impartasesc ceva experiente de camin. Dar nu neaparat din caminul meu, ci din unul de peste granita. hihi
Ne hotaram intr-o seara sa mergem la un coleg de-al fratelui meu. Ne-am strans mai multi si ajungem la usa unui bloc, sunam la interfon si se deschide usa. Eu, cazuta din luna, nu stiam ca acela este un camin. Si nici nu mi-am dat seama prea devreme :)) Intram noi, toate bune, se fac prezentarile, ok. Suntem invitati in bucatarie. O bucatarie f mare. Ma gandeam, mai cati bani tre` sa aiba tipul asta ca sa stea intr-un apartament cu o asemenea bucatarie ? Dar lucrurile aveau sa se clarifice cand am observat ca sunt 2 plite si 2 chiuvete si destul de multe dulapuri (de fapt cred ca cele de sus erau dulapuri si cele de jos frigidere - cate unul pt fiecare de pe palier, adica) si au mai intrat in bucatarie si alte personaje. Eu, obisnuita cu o atmosfera de camin asa, cum e la noi, am ramas nedumerita de lipsa de mirosuri, de prezenta curateniei si la baie si la bucatarie. Plus ca toata lumea se cunostea (bine, etajul nu era prea intins, deci traiau asa, ca one big family). Camerele erau de o persoana, nu prea mari, dar macar aveau o chiuveta si o oglinda, pe langa pat, masa si scaun. Arata destul de bine si toti au fost foarte draguti si prietenosi. M-am simtit bine :)
Sa nu mai zic de garsoniera ce a primit-o fratele meu, care cica facea parte tot din campusul universitar :-j  Nu se compara :)
Dar cu toate astea...ori sunt eu putin pe langa lumea asta, ori sunt nebuna, ori sunt...doar eu...nu stiu, dar mi se facuse dor de caminul nostru. De fapt, ca sa fiu mai precisa, nu neaparat de camin, cat de camera mea, de colegele mele. Asta mai ales atunci cand am stat acasa la mine vreo cateva zile si m-am cam plictisit de stat singura. Si acum iata-ma din nou aici, fericita, trista, nervoasa, vesela, toate reactiile pe care le poate avea omu`care sta in camin.
Oricat nu ne-ar placea noua statul in camin (sau cel putin asta tot incercam sa dam de inteles), face deja parte din viata noastra si e greu sa te mai desparti de el. Si revin la ideea mea : cum te poti numi student daca n-ai stat in camin? :)

O zi în cămin (part one)

Ca sa poti vietui cat de cat normal in camin, ai nevoie de o rezerva cat mai mare de rabdare, ceva detasare ca sa poti privi de sus toate aspectele negative (de sus, adica sa nu le lasi sa te afecteze) si, nu in ultimul rand, optimism!speranta ca poate intr-o zi va fi mai bine, ca oamenii din jurul tau isi vor aminti ca parintii lor s-au chinuit sa le dea o educatie (si ma refer la cei 7 ani de acasa- woaw, de cand n-am mai auzit expresia asta...)
Pe holul nostru au aparut fel de fel de mesaje, care apeleaza la bunul simt care cica il avem fiecare din nasere (sau nu). Sa va descriu o zi in camin, cuprinzand numai aspectele negative? Dar sa nu va speriati...aici locuiesc oameni care stiu sa faca fata situatiei si care ar lua initiativa, daca ar putea... here we go.
O zi in camin in timp de sesiune (cand toata lumea sta la caldura, pt ca afara sunt -20 de grade):
Dimineata, ora 8. In contextul in care lumina s-a stins la ora 3 "deep in the night", incepe distractia. S-au trezit cativa dintre ceilalti locuitori ai camerei si au inceput sa faca bagaje. Nu e nimic iesit din comun, chiar e absolut normal, dar ar fi atat de bine daca macar ar incerca sa nu faca atata galagie. Se iese din camera pentru a merge la baie : 2 bufnituri de usa, cat mai puternice, spulbera somnul si aproape ca inima, atrasa ca un magnet de ele, vrea sa iasa din piept sa mearga si ea la baie (nu de alta, dar mai avea un pic si se scapa pe ea). Somnul totusi ramane pe aproape, vrand sa mai stea la caldurica si poate, poate sa mai inchida vreun ochi. Cand se cuibareste bine pe cateva gene...buuuuf, alte 2 bufnituri de usa. Ii gata,isi zice. Dar...nu e. Urmeaza partea mai frumoasa : zgomot de sacose impaturite (pardon, mototolite), de fermoare trase si, nu in ultimul rand, usa frigiderului... De vis. Nu mai are rost sa ma descriu si altceva, o ora de zgomot din asta iti poate da ocazi sa te trezesti nervos si sa injuri pe primul om care iti iese in cale. Cand in sfarsit se preconiza linistea, o iesire pe usa spectaculoasa a pus capat somnului meu dulce de dimineata. Am deschis ochii si...asa am ramas. Noroc ca, dupa cum spuneam, am suficienta stapanire de sine sa nu...urlu la cineva :D
Ma dau jos din pat si merg si eu ca tot omu la baie. Acolo ce gasesc? -20 de grade, ca si afara...si pe buna dreptate. Biata femeie de servici iar a venit la...servici si a gasit ca la nebuni. Macar aia au scuza.... Degeaba troneaza mesajele de care am amintit mai sus pe peretii baii (chiar daca nu sunt macar scrise corect, important e ca cineva a incercat sa sensibilizeze "publicul"), atata timp cat caminul e un bun comun si nu platim asa mult pe el si, cel mai important, nici nu-l platim din banii nostri... "las-o, ba, ca merge asa", sa faca altul, doar ce, n-oi fi eu mai proasta sa mentin curatenia, ca nici celelalte n-o fac. Si uite asa traim noi in societate.
Mergand mai departe, la bucatarie e acum curat. Tot datorita curateniei de dimineata. Dar de fiecare data cand intru in bucataria aia, ma uit cu spaima in jur sa vad daca se mai pune inca zarzavatul pe masa in loc sa-l puna in ciorba sau cartofii se pun pe aragaz sau pe joc in loc de farfurie. Oricum, incerc sa stau cat mai departe de aceasta incapere pentru ca e....groaznic.

Răceală în cămin

Mda...M-a prins si pe mine o raceala. Pai cu variatiile astea de temperatura pe care le-am intampinat in ultima vreme, ba in camera, ba pe afara, nici nu se putea altfel. In locuinta noastra draga, caloriferul bubuie de fierbinte ce e si daca in timpul zilei mai suportam caldura deschizand geamul, pe timpul noptii mai greu. Singurul remediu este sa inchid caloriferul (bine ca am posibilitatea sa fac asta). Iar afara...cum nu se poate mai bine. Ieri era soare de ziceai ca ii clar, a venit primavara (aici s-a aplicat teoria mea despre "soarele cu dinti" ) si azi e zapada de vreo 5-10 cm. Fain. Iar eu stau aci singura, uitata de soarta (dar nu si de raceala ), fara mama sa-mi faca ceai, sa-mi dea pastile, sa ma tina cu forta in pat. Trebuie sa ma duc singura la farmacie , care e departeeeee.... Oare daca l-as ruga pe portar, s-ar duce el pentru mine? :)) (not a chance!) Deh, mi-a trebuit si mie sa fac facultate si sa plec de acasa de la mama...uneori nu ma inteleg (:P)
Dar sa privim si partea plina a paharului (gol) : in camera e cald si dupa ce ma voi intoarce de la farmacie, cu ajutorul fierbatorului revolutionar de apa imi voi face un ceai  fierbinte  si ...revolutionar si voi sta in patul meu moale, invatand pentru examenul la management. Ce planuri pline de adrenalina... abia astept. Pana atunci, o sa ma mai distrez putin cu Jeff Dunham, ca nu l-am mai intrebat de mult de sanatate.

Camera de cămin

Camera de camin este o...camera (n-as sti sa dau dimensiunile exacte ) in care isi desfasoara activitatea 5 persoane (asta in timpul saptamanii, cam o zi, maxim doua, cand ne mai prinde febra ramanerii in camin pe toate 5, ca in rest mai mult eu onorez cu prezenta continua aceasta...camera). Exista perioade in care in aceasta... camera este liniste, asa ca in momentul de fata, cand colega invata la MRU, ca doar suntem in sesiune, iar eu tastez aiurea pe blog (ups, acu mi-am dat seama ca tic-tic-tac-ul tastaturii o enerveaza :D dar o sa termin repede). Oricum, amandoua suntem plictisite de sesiunea asta, ca ne tine numai in aceasta...camera, cu cartile in mana si cu gandul departe. Iar sa inveti teorie din asta...economica este cum nu se poate mai placut. Mai ales cand exista niste probleme logice si niste formule exacte de aplicat...teoria nu poate decat sa ne "bucure". Dar ce sa facem, tre`s-o stim si pe aia. Oricum, dupa ce iesim de la examen, o sa cam uitam si probleme si teorie...
Dar sa revin la camera de camin. Are 5 paturi (logic) si 4 dulapuri (ilogic). Pentru asta ar trebui ca cea de-a 5-a persoana sa plateasca jumate din taxa. Dar deh, cu cine sa vorbesti? In rest e ok. Ziceam de paturi ca sunt single king size (de parca ar fi dormit vreodata un rege intr-un pat de o persoana...dar in fine) si in vacanta chiar mi-a fost dor de el (de pat, nu de rege). Sunt din lemn, daca va intrebati. Deci camera nu are aspect de salon de spital. Avem 2 mese : una mai mult de decor si una pe care mancam. Noi nu ne prea facem temele la masa, pt ca avem paturile care ne tin loc si de birou. Iar cea de-a doua tine loc de minibucatarie. Pe ea sunt pozitionate 2 sandwich-makere ( cu unul nu cred ca am fi putut rezista; practic e mancarea noastra preferata si...zilnica ) si un fierbator revolutionar de apa. Suntem echipate...adevarate gospodine, nu alta.
Ar mai fi rafturile-cate 2 pentru fiecare, inclusiv pentru cea de-a 5-a (ce dragut din partea lor...) Aaa...si cum gospodinele nu concep viata fara un frigider, in fiecare seara el toarce linistitor la capul meu, iar dimineata ma trezeste cateodata printr-un tors mai pronuntat, de zici ca imi sare inima din piept ( eh...sa nu exageram, doar nu-i vina lui). E bine ca isi face treaba ca lumea.
Se mai intampla sa mai sara siguranta, atunci cand si noi si camera alaturata folosim prizele la capacitatea lor maxima. Dar nu-i bai, trebe numai sa merg la panoul electric, pe care scrie asa, orientativ si numai ca sa ne sperie, nu ca ar fi adevarat "Atentie !! Pericol de electrocutare!!" si sa o repar. Deci va dati seama ce mandra mi-s eu ca pe langa gospodina sunt si "electriciana". Eeee dar ce tot atata caz..doar viata de camin nu se compara cu nimic in aceasta lume. Si cum poti sa te numesti student daca nu ai stat in camin, nu te-ai imbatat, nu ai picat vreun test sau examen, nu ai plecat in excursii fara prea multi bani si cam fara destinatie sau ai ramas fara mancare. Asta-i perioada de "maturizare studenteasca" si nu trebe sa sari peste ea. Ca e tare frumoasa (asta n-am zis-o eu, ci altii inaintea mea :D)
Acum voi continua ritualul de invatare...sau poate merg la o pizza. Deocamdata mancam mere cu covrigei. Viata de camin, nu alta....

The first day of the rest of my life.

Se cuvine sa incep cu prima zi in noua mea "casa". Oricum e usor sa scriu despre ce s-a intamplat atunci, pentru ca a fost o zi memorabila... cunoscatorii stiu de ce ;)) Dar nu strica sa impartasesc si altora experienta.
Era o zi de vineri, era vara, soare (nu ca acum, cand nu mai pleaca odata zapada asta!).... Am ajuns in campus pe la ora 7 jum dimineata. Aveam ceva emotii, ca deh, cine stie cu cine nimeream in camera...si judecand dupa numarul de luni, saptamani, zile, ore si  minute pe care urma sa le petrec cu acele persoane, aveam, de fapt, cam o tona si jumate de emotii. Caminul 3 era scaldat in razele soarelui de dimineata si cum stateam eu si ma uitam la el admirandu-l in toata splendoarea lui exterioara (subliniez "exterioara"), m-a lovit in plin o adiere a realitatii... coada imensa ce era deja la ora aia in fata usii. Ok, mi-am spus, e normal, fiecare vrea un loc cat mai bun, doar pentru asta am venit si eu asa dimineata (cu toate ca nu stiam exact ce inseamna "mai bun" asta). Am mai pierdut ceva vreme uitandu-ma cam la fiecare fata in parte si incercand sa-mi alung  din minte gandul "si daca nimeresc cu ea, ce dracu` fac?" (glumesc-partial-nu am obiceiul sa judec oamenii asa, la prima vedere... ) si apoi a inceput completarea formularelor...sau contractele, ca nu mai stiu, eram deja cam prea emotionata. In fine, mi-am revenit eu...dar nu m-a tinut mult... Ca ma astepta etapa finala... trecerea prin cabinetul de testare a rezistentei la conditiile unui mediu diferit celui roz de acasa din care tocmai aterizasem. Mda... I was fucking freaked out :)) Cand vocea cristalina a doamnei admine a rasunat in toata splendoarea ei adresandu-se fetei dinaintea mea (cu care am avut norocul sa ma imprietenesc in timp ce stateam la usa si cu care am convenit sa stam in aceeasi camera ) bietii mei genunchi au cam inceput sa ma lase. Iar cand am ajuns eu in fata ei, n-am putut spune mare lucru, dar probabil aveam o fata de copil speriat ca n-a mai vociferat nici ea. Mi-am zis ca trebuie sa imi accept soarta deocamdata si sa las eventualele negocieri dupa ce se calmeaza spiritele. Cand am iesit cu cheia in mana, am putut sufla usurata si am pornit in cautarea camerei. Din fericire, era aceeasi in care era "distribuita" si Paula, viitoarea mea colega de camera si de suferinta :P Doar ca atunci cand am intrat in noua mea locuinta, am avut o dezamagire profunda...eram sigura ca aspectul camerei va fi ca cel al camerei unde statusem cu o vara inainte ( adica in caminul 4)...dar ce sa mai faci? Cui sa-i spui? Oricum, dezamagirea nu a tinut mult, pentru ca mi-am dat seama ca patul este mai bun decat cel de acasa si ca atunci cand am terminat curatenia ( am pus perdea, covor, lenjerii pe paturi ) arata mai bine decat o camera de hotel (si inca arata :P)
Mno...super pana aici. Acum urma sa ne intalnim si celelalte 3 colege de camera. Si...culmea! Le-am intalnit :)) 2 fete din anul 2, de la aceeasi facultate ilustra cu noi. Deci un fel de noroc pur (cate puteam afla de la ele...) Iar al 5-lea membru al familiei ce tocmai se inchega, o tipa din anul 1, care, ca sa vezi, e studenta la aceeasi facultate. Ce dragut....
Viitorul suna bine :D The first day of the rest of my life was damn good!

To be continued....