Si mai dulce inca...

Hm...daca ma uit in calendar imi dau seama ca a trecut foaaarte mult timp si a trecut foaaarte repede. Sunt deja 4 luni de cand vietuim in camin iarasi. De data asta insa, vietuirea este mult imbunatatita, ajunsa la stadiul de mini familie. Bineinteles, datorita persoanelor care populeaza camera noastra draguta din caminul 3. Am facut in 4 luni cat n-am facut in 2 semestre la rand. De ce? Pentru ca exista comunicare :)
Sesiunea de iarna in care suntem nu seamana deloc cu cea de anul trecut, cand, din plictiseala mult prea mare, am inceput sa scriu pe un blog impresii din camin. Intr-adevar, ar cam fi trebuit sa fie invers, in sensul in care examenele de acum sunt mult mai grele (sau poate am imbatranit eu? ) si mi-ar prinde chiar f bine linistea din sesiunea trecuta. Dar daca ma gandesc mai bine, nu as face schimbul pentru nimic in lume. Ne distram prea bine :D Si oricum, sesiunea trece, studentii raman, asa ca...n-avem de ce sa ne facem griji. Carpe diem ca s-ar putea altele sa nu mai pupam.
Cum se desfasoara o zi in camin acum? Se desfasoara in asa fel incat nu prea ma mai trage inima sa ma duc acasa. Si in plus, Clujul este minunat, cu nenumarate posibilitati de descretire a fruntilor amenintate de riduri din cauza unor materii abstracte ca si contabilitatea sau "prea teoretice" ca si marketingul. Cum sa nu profiti de toate posibilitatile pe care ti le ofera orasul asta cand AI CU CINE? Chiar daca a doua zi avem examen, de cu seara ne apare in minte intrebarea care nu accepta un raspuns negativ : "Ce-ar fi sa mergem la un suc/o plimbare/narghilea/intr-un club etc? " Durerea de cap si de ochi este prietena acestor iesiri spontane, pentru ca ea este motivul principal pentru care se realizeaza aproape instantaneu. Si este o prietena atat de buna incat se retrage diplomata atunci cand isi da seama ca nu mai este nevoie de ea.
Ce sa mai vorbim de ora 2 care ne prinde noaptea in camera, la povesti despre viata si nemurirea sufletului, cu geamul larg deschis si scrumiera improvizata inteligent, savurand guilty pleasures ca VS? Sau drinking games-urile care tin pana dimineata?
Nu exista termeni de comparatie... E doar VIATA DULCE DE CAMIN !

Coming back.

E greu sa scrii despre viata de camin cand a fost inlocuita pentru aproape 4 luni de viata de apartament. Asa ca voi impartasi cateva din experientele mele in locul unde am stat vara aceasta, cu inca 4 colege.

Locatia se numea 24 Shafter Street in Wilmington, Vermont. Un orasel mic, in care daca mergeai pe strada si intrebai pe oricine unde stau fetele din Romania, stia sa iti dea adresa exacta. Asta nu pentru ca am fi dat multe (subliniez "multe") party-uri, ci doar asa, ca eram noi mai...aliens.

Apartamentul nostru avea 2 camere, o bucatarie mare, complet utilata si 2 bai. M-am simtit ca acasa, mai ales ca aveam si cuptor unde puteam face prajituri cand voiam. In bucatarie era o masa mare, cu 5 scaune confortabile, pe care puteai sta in pozitia cea mai comoda in care se poate sta dimineata la micul dejun - cu un picior sub masa si cu unul pe scaun sau sub tine. Un frigider imens abia tinea saracul toata mancarea pe care o aveam (si toate sticlele ;)) ) pe rafturi, ca in cele din urma, unul a cedat :D Ce sa mai zic de sticla de ulei de masline pe care am depozitat-o (accidental!) sub aragaz... In fine, nu se putea ca eu sa nu fac ceva mai deosebit :D

Partea mea preferata din apartament era livingul. In dupa-amiezile libere ma cufundam in canapeaua moale si ma uitam pe geam sau vizionam un film, mai mancam din inghetata cea mai buna din lume ( mint chocolate and brownies) sau imi mai zbura gandul catre casa...

Viata mult diferita de cea de camin. Fara explicatii, fara buletine la intrare, fara usi trantite, fara fum de tigara pe hol si mai ales fara mizerie de nedescris la baie si bucatarie. Dar na, s-a terminat, ca doar all good things come to an end. Acum ne-am intors in camera noastra micuta si draguta (mai draguta decat anul trecut) si incepem sa ne obisnuim din nou cu ea. E chiar bine. Mai greu cu somnul, ca daca apucam sa tragem draperiile in timpul zilei, n-avem scapare de la un somn de 2-3 ore. Dar...noi sa fim sanatosi :D

E viata dulce de camin!

Sindromul "Triple S"

Stiu, stiu, sa-mi fie rusine ca nu am mai scris de mult. Nici nu am sa ofer vreo scuza pentru ca nu am una plauzibila. Dar here I am, gata sa va mai impartasesc ceva simtaminte din dulcea viata de camin.

Stim cu totii ca pretuim mai mult un lucru mai mult atunci cand suntem pe cale de a-l pierde sau cand il pierdem de-a binelea. Ei bine, asa patesc si eu acum (nu 100%, dar oricum un procent destul de semnificativ). Mai am o saptamana de stat in camin. O saptamana din anul I, bineinteles. Pentru ca in octombrie, cand am sa ma intorc, voi veni cu toata convingerea inapoi aici. Mai ales ca vara asta caminul nostru batran si obosit va intra in reparatie totala (era si cazul sa vina si randul lui, avand in vedere ca a ramas singurul din Hasdeu nerenovat). Asa ca in toamna, cand copacii o sa isi dezbrace hainele colorate, caminul nr 3 va straluci de curatenie si ne va astepta cu portile deschise, cu parchet laminat, usi care izoleaza fonic, cabine de dus si cine stie ce surprize vom mai avea... :D

Ceea ce m-a determinat sa mai imbogatesc blogul cu un articol a fost un moment de care am avut parte in bucatarie :-j Mi-am dat seama ca tocmai mai folosesc inca 2 oua pentru cina, pe langa alte 2 folosite pentru micul dejun :| Deci practic am mancat 4 oua astazi, ceea ce bineinteles nu e deloc bine. Ar fi trebuit 1, maxim 2, fiindca ouale ridica colesterolul. Sincer, ma simt cam vinovata si parca mai bolnava ( :)) ) dar nu am avut ce sa fac. Sunt studenta, sunt in sesiune si stau in camin, la 350 de km de casa si, implicit, de bucataria mamei. Aaa si de portofelul ei, de asemenea :D Si adevarul gol golut e ca prefer sa-mi tin banii in buzunar ca sa pot iesi in seara asta la o narghilea si un Jager, 2,3.... :D decat sa ii dau pe mancare. Chiar daca maine voi fi fortata de imprejurari sa cheltui totusi niste bani si pe chestia asta, n-o sa fie big deal. Norocul meu foaaaarte mare este ca ai mei nu ma refuza niciodata  cand le cer ajutorul :) (asta pentru ca nu o fac prea des, poate :P )
In fine, ideea e ca "student" e sinonim uneori cu "sarac", mai ales cand intervine si pretiosul termen "sesiune". Dar imi sustin in continuare parerea ca cine nu e afectat in viata lui de sindromul "Triple S" nu traieste cu adevarat. Asta e, o viata mai dulce decat la camin nu ai sa gasesti :D 

Clujul.

Suna ceasul. In timpul saptamanii suna la ore diferite, in weekend nu suna deloc (doar daca uit sa dezactivez alarma). Ochii mei incearca sa isi dezlipeasca genele pline de lipici cu vise. Din adancul lumii paralele ma desprind usor, usor si pasesc in realitate. Prima miscare pe care o fac in fiecare dimineata este sa ma uit pe geam. Da, si azi este soare. Ce bine, inseamna ca imi pot continua viata.Dupa ce termin pregatirea de dimineata, ies pe usa si ma opresc la oglinda. Fata din ea imi zambeste, deci totul e perfect. Merg mai departe, gata de intalnirea cea mai draga mie : cu natura.
Hasdeul dimineata miroase ca padurea de acasa. Au avut inspiratie buna cei care au proiectat caminele in zona asta :D  Si cum spuneam mai sus, ca dupa vis vine realitatea, iesind pe Babes, ma intampina multitudinea de masini conduse cu pasiune de cei mai grabiti soferi ever. Se mai ciocnesc, se mai injura...dar na, asta e, life goes on. La capatul strazii se afla florile proaspete asezate cu grija in buchete colorate si parfumate. Se compenseaza :) Imi continui drumul pe Napoca, incarcata si ea de tot felul de marci auto, dar si de cafenele, fast-food-uri si restaurante. Arunc o privire in vitrina aceea sa vad ce tinuta faina, dar exagerat de scumpa, este pe ziua de azi si ma intreb de ce investim mai mult in aspectul exterior intotdeauna.
  Si totusi ei, oamenii de pe strada, ei ma fascineaza. Suntem atat de diferiti, atat de visatori si totusi atat de realisti, atat de plini de iubire cat si de ura si invidie. Romani, maghiari, arabi, francezi, englezi, germani, copii si adulti, batrani si tineri, conservatori si nonconformisti, indragostiti sau singuratici, "toti suntem o apa si un pamant".
Clujul are o frumusete aparte dimineata. Pe chipul tuturor se citeste graba, dar in ochii fiecaruia straluceste speranta ca azi va fi mai bine. Si, dupa cum obisnuiesc sa cred, speranta nu moare ultima, ea nu moare niciodata. Asa ca in fiecare zi lumea devine mai buna prin simplul fapt ca spera. Da, e minunat.
Inaintez pe drumul meu pana ajung pe pietonala, prin Piata Muzeului. Zona asta poarta izul Clujului de altadata, e plina de istorie. Pe dumul pe care calc eu probabil au trecut domnite cu umbrele de dantela alaturi de domni cu joben....
Dar artistii, ei fac toata atmosfera din ziua de azi. Ii recunosc dintr-o mie, dupa privire, dupa imbracaminte, dupa chip. Ei sunt oamenii mei preferati, pe care ii admir cel mai mult, pe care cred ca ii si invidiez cel mai mult. Sunt cei mai privilegiati ca isi pot exprima sentimentele prin intermediul artei lor, intr-un mod cu totul original, fara sa le pese prea mult daca o sa inteleaga cineva. Ceea ce simt e acolo, pe panza, pe portativ, in fotografie, pe foaie, in lemn, peste tot. Eu, in nestiinta mea, cred ca arta e reprezentarea exacta si totala a sentimentelor. Fascinant e faptul ca fiecare personalitate isi exprima sentimentele in felul sau si daca o fac bine, se nasc astfel noi si noi tipuri de arte. Ce mi-ar placea sa fiu inconjurata numai de artisti, sa fiu eu insami o artista. Dar noi ne complicam degeaba viata fata de ei, artistii innascuti. Ei sunt liberi. Si vor fi mereu.
Imi fac loc printre porumbei si ies din nou la realitate, in intersectia vesnic aglomerata, nu inainte totusi sa ascult primele acorduri ale vreunei viori sau ale vreunui pian ce se aud din clasele liceului de muzica. Ce arhitectura impozanta, ce pacat ca prea putini o observa... Ce frumos curge Somesul, ce frumos straluceste crucea de pe Cetatuie in soare, ce frumos e gestul fetitei de nici 10 ani care a scos sandwich-ul din ghiozdan si i l-a dat cainelui ce statea batran si singur pe marginea durmului...
Ce frumosi suntem toti si ce pacat ca  nu ne dam seama...

My time of the year.

A venit primavara. In sfarsit. Toata lumea o astepta, e destul sa privesti in jurul tau ca sa vezi asta : se poarta haine subtiri (chiar daca nu e totdeauna asa cald), se merge pe bicicleta, pe role, se face jogging, se zambeste... Da, asta e o particularitate a primaverii, numai ea poate aduce zambetul pe buzele tuturor oamenilor intr-o singura zi si, mai ales, sa-l mentina acolo pentru mult timp. Si cum sa nu zambesti cand toate in jurul tau iti zambesc? Soarele, cerul, copacii, florile, pasarile. Chiar si aerul capata o mireasma aparte. Ce sa mai vorbim despre omniprezentul VERDE, care iti da pur si simplu viata pe care ALBUL ti-a inghetat-o. Renastem cu totii, portile ni se deschid. Portile catre viata pe care ne-o dorim o vesnica primavara, catre prietenie, catre iubire.
Mereu astept cu sufletul la gura primavara. E ceva ce imi umple inima de bucurie, ochii de sclipiri de argint, imi asterne un zambet vesnic pe buze si imi da buna-dispozitie : razele calde ale soarelui primavaratic ma insotesc de dimineata pana seara... :X Sunt 6 luni de cand astept aceasta perioada, de cand stau in "intuneric", de cand n-am mai fost atat de fericita. Da, sunt fericita! Vremea asta imi da o stare de fericire cel putin egala cu cea pe care mi-o da iubirea : confort, ocrotire, intelegere. Pot sa respir aerul curat pana in strafundul pieptului, pot face plimbari, pot merge prin padure, pot culege flori, pot face jogging, pot face poze cu lumina naturala, care sa iasa superbe fara prea mult efort, pot purta haine lejere, tenishi (:X), ochelari de soare B-) :X Soarele e principala mea sursa de buna dispozitie si faptul ca in sfarsit imi pot clati ochii cu albastrul pur al cerului, ascultand ciripitul timid al pasarelelor si simtind adierea suava a vantului prin parul meu...e o bucurie fara hotar pentru mine. Natura mea pretioasa revine incet incet la viata ei atat de plina de daruire neconditionata. Pe usa care o deschide intra totodata si un optimism fara margini, ideile originale, planurile de viitor. E ca si cum mi s-a deschis un orizont larg, luminos, promitator, minunat. E primavara si de acum incep sa traiesc in adevaratul sens al cuvantului! :x